Mary Sullivan, în vârstă de nouăsprezece ani, a fost găsită, precum toate celelalte victime ale celui care avea să devină cunoscut sub numele de „Strangulatorul din Boston", în propriul ei apartament. Fusese dezbrăcată, legată, violată si torturată, într-un ultim gest sadic, ucigașul lui Mary îi lăsase o felicitare prinsă între degetele de la piciorul stâng.
Prima victimă a acestui maniac fusese o femeie de cincizeci si cinci de ani, divorțată, pe nume Anna Slesers, ucisă în iunie 1962. Doamna Slesers a fost descoperită de fiul ei pe data de 14 ale lunii, goală, violată și strangulată cu cordonul de la propriul ei halat de casă. Metoda criminalului de a ucide a rămas nemodificată. După ce-si alegea victima, Strangulatorul obținea accesul în casa acesteia, pozând în muncitor.
Toate victimele lui erau femei. Toate au fost molestate sexual și strangulate, de obicei cu vreun articol al propriei lor îmbrăcăminți, adeseori cu o pereche de ciorapi sau o jartieră, cărora asasinul le făcea nod chiar sub bărbia victimei, în unele cazuri, în cursul strangulării victima era muscată, bătută sau chiar înjunghiată, în ciuda obișnuitelor denunțuri false și a acțiunii intense a poliției, declanșată ca răspuns la panica crescândă din oraș, „Strangulatorul din Boston" rămânea un subiect enigmatic de groază.
După moartea lui Helen Blake, polițiștii au apelat la psihiatri pentru a întocmi un profil moral asasinului pe care îl vânau. În opinia experților, el era un bărbat tânăr, între optsprezece si patruzeci de ani, suferind de mania persecuției și urându-și mama (până în acea clipă fuseseră atacate numai femei vârstnice).
Portretul astfel întocmit a fost confruntat cu dosarele celor cunoscuți pentru molestări sexuale. Deși au apărut o serie de suspecți care au si fost interogați, Strangulatorul a rămas în libertate și a ucis-o, la 19 august, pe doamna Ida Irga.
La 5 decembrie 1962, profilul psihologic al criminalului care „își urăște mama" a suferit o modificare radicală, datorită asasinării Sophiei Clark; victima avea douăzeci de ani, cu numai trei ani mai puțin decât două dintre următoarele sale trei victime. Un an mai târziu, după moartea lui Mary Sullivan, „părintele" profilurilor psihologice din America, doctorul James Brussel, a întocmit un nou „portret" al unui bărbat de treizeci de ani, bine clădit, de înălțime medie, bărbierit cu grijă și având părul negru si des. Era posibil să fie de origine spaniolă sau italiană și suferea de schizofrenie paranoică. Acest portret avea să se dovedească remarcabil de precis.
Între timp, un alt specialist obișnuit cu cazurile aflate în zonele întunecate ale existenței umane, detectivul olandez Peter Hurkos, s-a apucat de investigarea dosarului. După câteva remarcabile demonstrații de intuiție, Hurkos a declarat că omul pe care îl căuta poliția era un tip atletic, cântărind între 130 si 140 de livre, în jur de un metru șaptezeci și cinci de centimetri, cu un nas ascuțit și o cicatrice pe antebrațul stâng. Fin psiholog, detectivul a adăugat: „Åži îi plac pantofii". Incredibil, dar pe lista de suspecți exista tocmai un astfel de individ, care se potrivea până si ca ocupație, fiind comis-voiajor de încălțăminte pentru femei. Din nefericire, însă, s-a dovedit că nu el era strangulatorul.
În cele din urmă, criminalul și-a dezvăluit singur identitatea. Pe data de 27 octombrie 1964, el a intrat, așa cum mai făcuse și înainte, în apartamentul unei tinere, pozând în detectiv. Intrusul și-a legat victima de pat, a abuzat sexual de ea si a părăsit-o în mod inexplicabil, spunându-i, în timp ce pleca: „îmi pare rău". Descrierile făcute de tânăra femeie au dus la identificarea lui Albert De Salvo, iar publicarea fotografiei lui a dat naștere unui adevărat val de femei care au apărut la poliție, declarând că acel bărbat le molesta sexual. Cu toate acestea, De Salvo nu era încă suspectat de a fi aceeași persoană cu Strangulatorul din Boston. Abia în 1965, în timp ce era învinuit de viol și se afla în Penitenciarul de Stat din Boston, De Salvo și-a mărturisit în detaliu crimele.
Cunoștințele sale despre asasinate erau atât de vaste, încât nu încăpea nici o îndoială că spunea adevărul, în același timp, însă, aceste declarații nu puteau fi susținute de nici o probă materială, în pledoaria sa, avocatul lui a susținut că De Salvo ar trebui să fie judecat numai pentru infracțiunile sale anterioare, neconectate cu crimele. Ca atare, Albert De Salvo n-a fost niciodată judecat pentru crimele „Strangulatorului din Boston", dar a fost condamnat, pentru jaf si ofensă sexuală, la detenție pe viață.
La 26 noiembrie 1973, Albert De Salvo a fost găsit mort în celula sa, înjunghiat în inimă; avea patruzeci și doi de ani.
http://www.avoconsult.ro/category/crime-si-criminali-in-serie/