In vara anului 1977, cand oamenii nu-si revenisera dupa cutremurul catastrofal, o crima teribila avea sa ingrozeasca Bucurestiul. O tanara, Anca Broscateanu, fusese ucisa cu bestialitate, aducand in memorie crimele odioase ale lui Ramaru. Multi nevinovati aveau sa plateasca pentru „cazul Anca“.
Fantoma lui Ramaru inca mai bantuia memoria bucurestenilor. Teroarea s-a instalat din nou in Capitala, ca in acele nopti furtunoase in care actiona teribilul ucigas in serie. Sa fie vorba tot de un psihopat sexual?
PACHETE MACABRE
In ziua de 8 iulie, in parcul Hipodrom, este gasit un pachet macabru, care continea doua maini de femeie invelite in folii de plastic. Aveau unghiile proaspat date cu oja, ceea ce insemna ca victima fusese o femeie ingrijita. Militia intra in alerta maxima. Toate echipajele de teren primesc ordin sa caute „pachete suspecte, abandonate“. Intr-un tufis, in regiunea Arcului de Triumf, este gasit alt colet, care continea bazinul unei femei. Pana in 12 iulie, sunt descoperite alte patru colete, continand restul trupului femeii ucise. Capul avea sa fie gasit ultimul, pe 12 iulie, intr-un WC, in spatele Spitalului Coltea. Intre timp, au fost studiate cazurile de disparitie recenta. S-a constatat ca trupul depesat (imbucatatit) apartinea unei tinere din Sibiu, Anca Maria Rodica Broscateanu, in varsta de 18 ani, care venise la Bucuresti pentru a da examen de admitere la ASE. Disparuse de la locuinta matusii sale pe 6 iulie, ora 16, cand plecase sa studieze listele cu repartitiile candidatilor pe sali. Pe 7 iulie, matusa anuntase disparitia fetei.
PRIMELE CONSTATARI
In urma examenului medico-legal, s-a constatat ca moartea a survenit prin trei „mecanisme“: strangulare cu un cablu, sufocare, prin astuparea cailor respiratorii cu mana si asfixie mecanica, in laringele victimei fiind gasite somoioage de hartie igienica. Matusa fetei a declarat ca o rugase pe fata sa cumpere un sapun si cateva suluri de hartie igienica. Mai mult ca probabil ca acea hartie fusese folosita de criminal ca s-o asfixieze. S-a constatat si faptul ca ucigasul avusese raport sexual cu victima, neputandu-se insa stabili daca aceasta mai traia cand a fost agresata sexual. Parti de cadavru fusesera infasurate in pantaloni barbatesti, folii de plastic, fiind transportate cu sacose de panza si doua genti de voiaj, una rosie, alta verde. Intr-una din aceste genti a fost descoperita o cheie Wertheim. De pe o punga de plastic a fost relevata o amprenta clara a unui police (degetul mare). Anca fusese deposedata de cercei, un inel de aur si un ceas-bratara care avea sub capac fotografia prietenului ei din Sibiu. Acestea erau probele de care dispuneau organele de ancheta. Suficient cat sa se profileze imaginea unui psihopat poate mai feroce decat Ramaru.
DOI SACI… CU CARNE
Vestea despre abominabila crima s-a raspandit in toata tara. Toti asteptau ingroziti sa apara inca un cadavru, dupa „obiceiul“ psihopatilor sexual. La putin timp de la descoperirea coletelor macabre, intr-o seara, tot in parcul Hipodrom, sunt semnalate alte pachete suspecte, la doar 200 m de locul unde fusesera gasite mainile victimei. In cei doi saci de iuta, desfacuti la capete, se putea zari carne insangerata. Efectivele de militie de la sectorul 6 au asigurat imediat paza perimetrului, stabilindu-se, conform procedurii, ofiterul care urma sa se apropie de saci si pe ce traseu, pentru a nu deteriora eventualele urme lasate de „asasin“. Operatiunea se desfasura la lumina farurilor de la masinile de militie. Cand ofiterul desemnat a ridicat un sac, acesta s-a rupt, spre groaza celor prezenti, iar din sac a cazut… o jumatate din carcasa unui porc. Desi era vorba despre o infractiune - sustragere de carne - toata lumea a rasuflat usurata. Hotii se speriasera de numarul mare de militieni care patrulau prin parc si abandonasera carnea.
CEAUSESCU INTERVINE
Ceausescu fusese informat despre noul criminal care bantuia prin Capitala si hotarase ca acesta trebuia prins inainte sa mai faca alte victime, cum se intamplase in cazul lui Ramaru. Ca sa dea „impuls“ muncii militienilor, l-a chemat la „raport“ pe comandantul Inspectoratului General al Militiei. Gen. lt. Jean Moldoveanu lipsea din tara, fiind intr-o vizita oficiala in Iugoslavia, asa ca s-a dus primul sau loctiitor, gen. maior Valeriu Buzea. In fata lui Ceausescu, toti isi luau angajamente, ca nu-i durea gura, dar generalul Buzea chiar si-a luat in serios promisiunile. A inteles ca trebuie sa faca „totul“ pentru a rezolva cazul cat mai repede cu putinta. Acest „totul“ avea sa distruga viata multor nevinovati si avea sa ramana o pata neagra in istoria criminalisticii din Romania.
ANCHETA DE PROPORTII
„Cazul Anca“ a fost preluat pentru instrumentare de catre Inspectoratul General al Militiei, in cooperare cu Procuratura Municipiului Bucuresti, supervizata de Procuratura Generala. A pornit o ancheta de proportiile celei de la „cazul Ramaru“. Echipa era formata din „functii“ mari: gen. maior Nicolae Chiriac, seful Directiei Judiciare, col. Ion Angelescu, seful Institutului de Criminalistica, col. Tudor Stanica, loctiitorul sefului Directiei Cercetari Penale si alti ofiteri superiori de la Militia Municipiului Bucuresti care, la randul lor, au angrenat toata suflarea militiei din Capitala. Volumul de munca a fost imens. Au fost scotocite 12.000 de imobile aflate in vasta „zona critica“, ce cuprindea locurile unde fusesera gasite coletele. Au fost cercetati 1.500 dintre cei mai periculosi infractori pentru a se stabili ceas de ceas unde au fost si ce au facut in zilele de 6-12 iulie, data cand a fost gasit capul victimei. Acestora li s-a aplicat „ancheta severa“, termen eufemistic pentru ceea ce insemna in realitate, „lampa-n ochi si pumni in bot“, dupa cum se exprima cei patiti.
Cetatenii, dornici sa participe la prinderea criminalului, sunau zi si noapte la militie, semnaland tot ce li se parea suspect. S-au strans 8 fisete cu date ce trebuia verificate.
ARESTAT PENTRU TALHARIE
In urma cercetarilor la gazda victimei, a fost descoperita o agenda a fetei in care era notat numarul de telefon al unui anume Sami. Acesta se numea Gheorghe Samoilescu, nascut in 1951, la Targoviste, casatorit, avand trei copii, dintre care unul infiat, sofer de taxi la „Glucoza“. Ridicat pe 15 iulie, acesta recunoaste ca a intalnit-o intamplator pe Anca, in tramvaiul 26, propunandu-i o „aventura“, drept pentru care i-a dat numarul de telefon. Dar, din ancheta de la Sibiu, se stia o alta „varianta“. Anca mai fusese la Bucuresti si in luna mai pentru a se interesa de conditiile examenului de admitere. Aceasta ii povestise celei mai bune prietene ca avusese un incident cu un barbat, ca fusese la el acasa, din naivitate, pentru ca acesta ii spusese ca este student la Politehnica si-i poate da sfaturi. Acasa insa, barbatul a insistat sa se culce cu el. Ea a refuzat, iar el i-a luat lantisorul de aur de la gat drept „gaj“ si i-a dat numarul de telefon in caz ca se razgandeste. Anca era decisa sa-l sune si sa-si recapete lantisorul. Luat la „intrebari“ mai serios, Samoilescu recunoaste aceasta varianta, numind persoana careia ii vanduse lantisorul. I se elibereaza mandat de arestare de 30 de zile pentru talharie.
INCEPE CALVARUL
In urma tuturor verificarilor, Samoilescu ramane singurul barbat pe care il cunoscuse Anca in Bucuresti. Generalul Buzea decide: el este criminalul. Ordona anchetarea suspectului „prin epuizare“, metoda care n-avea cum sa dea gres, deoarece torturile fizice si psihice aplicate determina suspectii sa recunoasca tot ce li se cere. Este batut din prima zi de ancheta, dar asta avea sa fie doar „incalzirea“. Dupa declaratiile lui Samoilescu, facute publice dupa evenimentele din decembrie ’89, de el s-au „ocupat“ col. Tudor Stanica, lt. col. M. Florescu, lt. col. Gheorghe Ardeleanu si lt. col. Radulescu. Dupa terminarea mandatului de 30 de zile, se cere procurorului Ovidius Paun prelungirea mandatului si incadrarea la „omor deosebit de grav“. Acesta refuza, pe motiv ca nu exista dovezi pentru o astfel de incadrare.
ECHIPA GROAZEI
Cazul este preluat de Florin Dimitriu, procuror sef adjunct la Procuratura Municipiului Bucuresti, impreuna cu procurorul Dan Ion Mirescu. Conform declaratiilor lui Samoilescu, acesta din urma si-a adus „contributia“ din plin la linia „severa“ ordonata de gen. Buzea. Tot ei aveau sa instrumenteze cazul in tribunal.
SINUCIDEREA PARINTILOR
Cel mai nenorocit moment pentru Samoilescu a fost cand a aflat ca parintii lui s-au sinucis. Tatal sau, fost ofiter superior, era internat la Spitalul Militar Central. La doua saptamani de la arestarea fiului sau, afla ca acesta este considerat „cel mai odios criminal de dupa Ramaru“. Neputand suporta rusinea, se sinucide prin spanzurare. Sotia sa, mama vitrega a lui Gheorghe, este luata la ancheta. Intoarsa acasa, se sinucide, lasand un bilet: „N-am mai putut suporta teroarea“.
Daca pentru Samoilescu a fost cea mai nefericita clipa a vietii sale, pentru anchetatori a fost un „triumf“, considerand sinuciderea parintilor o dovada a vinovatiei fiului. Din pacate pentru ei, alte dovezi nu aveau. Samoilescu, sfarsit fizic si psihic, s-a hotarat sa le dea „variante“ ale uciderii Ancai, doar sa se termine odata calvarul.
PRIMA „MARTURISIRE“
Samoilescu declara ca s-a intalnit cu Anca pe 6 iulie, in jurul orei 16, in Piata Romana, ca sa-i inapoieze lantisorul, a invitat-o in garsoniera parintilor sai din Cristian Tell, unde au intretinut raporturi sexuale. Au fost intrerupti de o bataie in usa. Erau sotia lui si mama vitrega. Sotia a navalit in camera, s-a repezit asupra fetei, aceasta s-a speriat si a cazut, lovindu-se la tampla. El a plecat ingrozit, ulterior afland de la sotia sa ca „problema s-a rezolvat“.
In garsoniera din Cristian Tell nu se descoperise nici o urma de sange, desi sapte echipe de specialisti criminalisti au periat si cel mai ascuns ungher, cu lampi cu cuart (Wood). In plus, daca se poate spune asa, nici sperma recoltata lui Samoilescu nu corespundea cu probele recoltate din scrotul vaginal al victimei. Nu conta. Sotia lui e arestata si ramane interzisa cand i se arata declaratia sotului.
A DOUA VARIANTA
Samoilescu este cercetat mai „apasat“ si „recunoaste“ ca el a omorat-o pe Anca, infundandu-i pe gat hartie igienica pe care o luase din sacosa fetei. Apoi a transat-o si a bagat-o in frigiderul… Fram, iar seara a imprastiat coletele prin Bucuresti, descriind exact locurile unde au fost gasite. De regula, detaliile unei crime nu sunt dezvaluite, pentru ca nimeni, in afara de criminal, sa nu-si insuseasca fapta. Exista un „obicei“ ca un criminal, deja condamnat, sa „recunoasca“ o alta crima pentru ca suspectul sa scape si sa aiba grija de el, sa-i aduca pachete la inchisoare. In 1977 nu se punea problema pachetelor, pentru ca exista pedeapsa cu moartea, orice crima in plus fiind un pas inainte catre plutonul de executie. Lui Samoilescu i s-a bagat un „informator“ in celula, care, impreuna cu anchetatorii, i-au dat toate detaliile crimei, sa aiba ce recunoaste. Ceea ce el a si facut. Ce mai conta ca nici cea de-a doua varianta nu furniza dovezi, lasand la o parte faptul ca frigiderul Fram din „poveste“ era neincapator pentru ceea ce sustinea suspectul?!
Aceasta declaratie, mai aproape de „realitate“ decat prima, este inregistrata, si caseta trimisa, alaturi de un raport, Comandantului Suprem. Cazul era ca si rezolvat. Mai exista doar un „mic“ amanunt: probele, care lipseau cu desavarsire.
TORTIONARII
„Ancheta prin epuizare“ facea parte din „metoda“ de lucru a vechilor militieni. Ea presupunea „bataie de voie“ asezonata cu torturi „rafinate“. Dupa o „ancheta prin epuizare“, inculpatul ar fi recunoscut orice i s-ar fi cerut. Gheorghe Samoilescu, suspectul principal in „cazul Anca“, a „recunoscut“ mai multe variante in care a „comis“ crima, una mai aberanta ca alta. Iata cateva dintre „rafinamentele“ care i s-au aplicat lui Samoilescu:
4 din 16.
La 16 ore de „ancheta severa“, avea voie sa doarma 4 ore… numai cu aprobarea generalului Valeriu Buzea.
Bataie cu doctor.
Samoilescu era pisat bucata cu bucata, dar „beneficia“ de prezenta doctorului la capatai, care le spunea anchetatorilor daca pot continua cu „intrebarile“ sau trebuie sa mai ia o pauza. Cand Samoilescu lesina, doctorul ii lua tensiunea, ca nu cumva suspectul sa se prefaca si sa se sustraga de la „actul juridic“. Daca era „pa bune“, era dus in celula. Cu patura.
Rotisorul.
Suspectul era incatusat in pozitie ghemuit, iar pe sub genunchi se trecea o bara de fier, care era sprijinita de doua birouri. Astfel suspendat, nici nu mai stia unde primea loviturile, care-l dadeau de-a dura in jurul barei.
Macavela.
Asa cum a ramas in analele istorice, „macavela“ era un soi de tortura aplicata inca din antichitate, dar cu mare trecere in Evul Mediu. Inculpatul era legat cu mainile la spate, dupa care era suspendat… cat putea sa reziste sau pana ii ieseau mainile din umeri. Samoilescu a fost dus intr-o padure, noaptea, si atarnat de creanga unui copac, pe care tortionarii il mai folosisera si in alte ocazii, cu alti suspecti. Mainile i s-au innegrit, iar dupa o saptamana, pentru ca nu le putea misca deloc, i-au fost puse in ghips. I s-au dat si… piramidoane.
Hamul.
Pentru ca suspectul sa nu se poata apara de ploaia de lovituri, era agatat intr-un ham petrecut pe sub brate de o teava din camera de ancheta. Astfel, „servea“ drept sac de box pentru anchetatori.
Ruleta ruseasca.
Bomboana pe coliva o constituia de-acum celebra „ruleta
ruseasca“, avand „imbunatatiri“, in sensul ca suspectul o „juca“ singur, iar pe tragaci apasa anchetatorul.
Gheorghe Samoilescu a fost astfel „anchetat“ timp de sase luni.