Margery Gardner, o figurantă de film în vârstă de 32 de ani, l-a întîlnit pentru prima oară pe „Locotenent-colonelul Heath" în mai 1946 . După ce au băut bine, s-au închis într-o cameră a hotelului Pembridge Court din Londra, unde doamna Gardner a fost dezbrăcată, legată si bătută cu biciul de Heath.Pe 15 iunie, Yvonne Symonds, în vîrstă de 18 ani, s-a dus la serata dansantă organizată de W.R.N.S. în Chelsea, unde nu a rezistat manierelor distinse si șarmului bărbatului care se prezenta drept „Locotenent-colonel Heath". Duminica următoare, după ce au petrecut unul în compania celuilalt si după ce Heath a cerut-o în căsătorie, Yvonne Symonds a acceptat să fie dusă la Hotelul Pembridge Court, folosind prematur numele de doamna N.G.C. Heath. Modul de a face dragoste al soțului sfida normalul; domnișoara Symonds nu s-a lăsat sedusă de flagelare.
A două oară când Margery Gardner a împărțit camera cu Heath la Hotelul Pembridge Court, joi 20 iunie, a fost si ultima, în după-amiaza următoare, o cameristă a găsit, în patul de lângă ușă, acoperit de lenjeria de pe pat, un chip uman imobil și un trup rigid.
Sub cuverturi se afla corpul gol al lui Margery Gardner, întins pe spate, picioarele fiindu-i legate cu batista; judecind după urmele de la încheieturi, mâinile fuseseră si ele legate si ulterior legăturile îndepărtate. Fața îi era complet si crunt zdrobită de pe urma unor lovituri repetate. In diferite zone ale corpului existau nu mai puțin de șaptesprezece urme care denotau un pronunțat gust pentru perversiuni și zgârieturi în formă de cruce, în plus, sânii erau tumefiați, iar sfârcurile aproape smulse, în sfârșit, un obiect dur îi fusese introdus în vagin, provocându-i o sângerare abundentă. Inimaginabila sălbăticie a vătămărilor era asociată cu faptul că Margery Gardner se afla în viață când i se provocaseră aceste suferințe; moartea survenise mai târziu, prin sufocare.
În aceeași dimineață, Heath s-a dus la Worthing, să-si viziteze logodnica. Sâmbătă seara, chiar în timpul mesei, Heath i-a spus domnișoarei Symonds că o crimă înfricoșătoare s-a petrecut în Londra, la Hotelul Pembrige Court, chiar în camera lui; mai mult, el chiar văzuse cadavrul, „o priveliște groaznică". Cum i-a deschis apetitul Yvonnei, ne putem imagina. Heath a adăugat că se întâlnise cu victima în seara anterioară morții sale și-i împrumutase camera pentru a se distra cu un prieten si că, în după-amiaza următoare, inspectorul Barrett personal l-a invitat să recunoască cadavrul.
În ziua următoare, Heath s-a deplasat de-a lungul coastei, la Bournemouth, de unde a expediat o scrisoare inspectorului Barrett de la Scotland Yard, în care declara că o întâlnise pe doamna Margery Gardner și că îi împrumutase camera lui de la hotel, în bună stare, deoarece aceasta urma să se vadă cu un prieten cu care „din motive financiare, era obligată să se culce… ". „Trebuie să fi fost cam ora 3 dimineața când m-am întors la hotel și am găsit-o în starea despre care sunteți informat. Mi-am dat seama că mă aflu într-o situație neplăcută si, în loc să anunț poliția, mi-am făcut bagajele și am plecat. M-am gândit de multe ori la ceea ce trebuia să fac sau nu, dar, având în vedere circumstanțele, mi-a fost teamă. Pot să fac o descriere a acelui bărbat. Avea cam 30 de ani, părul negru și o mustață mică. Era de înălțime medie si destul de slab. Numele său era Jack și deduc că era un prieten mai vechi al doamnei Gardner… Am si instrumentul cu care a fost bătută femeia și vi-1 voi preda astăzi. Veți găsi amprentele mele pe el dar, probabil, și ale altcuiva". Scrisoarea era semnată „N.G.C. Heath". Obiectul în discuție n-a ajuns la locul promis niciodată.
Neville Heath a ajuns la Hotelul Tollar Royal de pe West Cliff în Bournemouth, la 23 iunie, înregistrându-se drept colonelul de aviație Rupert Brooke. Pe 3 iulie dimineața, „Brooke" a întâlnit-o pe Doreen Marshall, de 21 de ani, pe stradă si, mai tîrziu, în aceeași seară, au cinat împreună la hotelul lui. în declarația ulterioară, dată la poliție, după ce 1-au prins, Heath pretindea: „Am luat masa pînă pe la ora 20.15, am stat îndelung de vorbă, iar pe la ora 22.00 ne-am mutat în sala de lectură. Conversația s-a purtat pe teme generale, dar mi-a spus că intenționa să-și scurteze vacanța si să se întoarcă acasă (locuia în Pinner) vineri în loc de luni. Conversația a continuat până la 23.30… vremea era frumoasă, iar noi am ieșit din hotel și ne-am așezat pe malul mării să o admirăm".
Când „colonelul de aviație Brooke" a revenit la hotel, „s-a gândit să-i joace o mică farsă" portarului de noapte: cum peste zi de fereastra mea fusese rezemată o scară am intrat în cameră urcând pe ea".
La 5 iulie, directorul Hotelului Norfolk a anunțat poliția că unul dintre chiriașii săi – domnișoara Doreen \’– dispăruse. Totodată, l-a informat pe colegul său de la Hotelul Tollard Royal, care 1-a întrebat pe „Brooke" dacă oaspetele său n-ar putea fi dispăruta domnișoară. „Oh nu – a rîs Brooke – o cunosc pe doamna aceasta de mult timp". Oricum, directorul i-a sugerat să ia legătura cu poliția.
Åži, cu un tupeu fantastic, Heath s-a prezentat la secția de poliție din Bournemouth, la ora 17.30 în aceeași după-amiază. I s-a arătat o fotografie a fetei dispărute si, mimînd surpriza si tristețea, a recunoscut că era aceeași tânără cu care cinase în seara în care a dispărut, în timpul discuțiilor, detectivul de poliție Sutter si-a observat atent oaspetele, constatând stranii asemănări cu fotografia bărbatului pe care Scotland Yardul era nerăbdător să-l interogheze, în concluzie, el a dat glas presimțirilor sale: „Brooke, numele tău adevărat este Heath ?" „Doamne, nu, a negat el, dar recunosc că semănăm".
Oricum, perspicacele detectiv l-a reținut până la sosirea inspectorului și efectele personale ale lui „Brooke" au fost aduse de la Hotelul Tollard la secția de poliție. Percheziționată în fața lui, haina lui Brooke a dat la iveală, din buzunare, un tichet eliberat de ghișeul de bagaje din gara Bournemouth West, o jumătate de bilet de călătorie pentru clasa întâi, pe numele Doreen Marshall, și o perlă artificială dintr-un șirag. Geamantanul recuperat de la gară a evidențiat si alte dovezi zdrobitoare; îmbrăcămintea si pălăria erau marcate „Heath", un fular albastru din lână și o cravată aveau urme de sânge si fire de păr care, ulterior, s-au dovedit a proveni din capul lui Doreen Marshall.
În dimineața următoare, a sosit de la Londra detectivul-inspector Reg Spooner si, luni 8 iulie, Heath a fost transferat la Scotland Yard și acuzat de uciderea lui Margery Gardner.
Între timp, trupul mutilat al lui Doreen Marshall a fost descoperit la Branksome Dene Chine, în apropiere, poliția a descoperit ciorapii ei sfâșiați, o trusă de farduri și un colier de perle artificiale rupt.
Procesul lui Neville Heath a început pe 24 septembrie 1946 la Curtea cu Juri; Heath a fost acuzat doar de asasinarea lui Margery Gardner, dar s-a declarat nevinovat. Nu s-a pus niciodată problema nevinovăției lui Heath, în mod sigur era un criminal înrăit si sadic. Sub semnul întrebării s-a pus sănătatea sa psihică. Apărarea susținută de domnul Casswell a fost dificilă, prin faptul că urma să demonstreze că acest om trebuia să fie nebun pentru a putea comite acele crime îngrozitoare, și că ipoteza potrivit căreia Heath ar fi putut fi conștient de ceea ce făcea nu sta în picioare, acuzatul fiind atât de corupt moral, încât nu-si putea da seama că ceea ce făcuse era rău. Doi medici ai închisorii au acceptat că Heath era pervers sexual și psihopat, dar au refuzat să-1 recunoască nebun, potrivit Regulilor lui McNaghten, care hotărau în asemenea cazuri.
Cât despre prizonier, cele trei zile cât a durat procesul a părut complet indiferent față de procedură, chiar plictisit. Nu a scos nici un cuvânt pentru a se apăra, nici nu a dat semne de remușcare. După o dezbatere de o oră, juriul a dat același verdict în unanimitate – vinovat de crimă.
Heath nu a făcut recurs si nici o mărturisire în ultima clipă; singurul său gest de bună-cuviință a fost să recunoască, într-o scrisoare către părinții săi, că „am fost blestemat și nedemn de voi, amândoi". La 16 octombrie, el s-a urcat pe eșafod în închisoarea din Pentonville. înainte de a executa sentința, călăul Albert Pierrepoint si-a făcut datoria, îndeplinindu-i ultima dorință. Neville Heath i-a cerut directorului închisorii un pahar de whisky, după care a adăugat: „Ar fi bine să fie dublu".
http://www.avoconsult.ro/category/crime-si-criminali-in-serie/