Într-un documentar mai captivant decât multe pelicule cu detectivi şi criminali, cineastul Peter Greenaway dezvăluie enigmele celebrei pânze. În interpretarea lui, tabloul maestrului olandez este un J’accuse compus în anul 1642.V-a trecut vreodată prin minte că un pictor poate compune un thriller cu ajutorul pensulei şi al culorilor? V-aţi închipuit vreodată că Rondul de noapte, faimosul tablou al lui Rembrandt, ascunde o taină teribilă? Mai priviţi-l o dată! Dacă nimic nu vă sugerează o faptă odioasă, trebuie să apelăm la un ghid.
Într-un documentar mai captivant decât multe pelicule cu detectivi şi criminali, cineastul Peter Greenaway dezvăluie enigmele celebrei pânze. În interpretarea lui, tabloul maestrului olandez este un J’accuse compus în anul 1642. Cele 34 de personaje surprinse de penelul inspirat al lui Rembrandt n-au pornit într-un banal tur de veghe asupra liniştii oraşului Amsterdam. Compoziţia în care apar nu este întâmplătoare, o comandă pentru un onorariu uriaş. Fiecăruia dintre ele îi este atribuit un rol bine precizat – unul este ucigaşul, altul acuzatorul, alţii sunt martori şi complici… Însuşi Rembrandt apare amestecat în mulţime, ca şi cum ar dori să ne spună că uciderea unui semen de-al său nu-l poate lăsa indiferent. Într-un fel, pictorul care de-abia se vede în vânzolirea de trupuri este cel mai preţios martor, cel mai vehement procuror şi cel mai aspru judecător. Prin urmare, haideţi să privim din nou tabloul pe care îl cunoaşte întreaga lume. Dar nu mai admiraţi naturaleţea din mişcările personajelor, înalta artă a dozării luminii şi a umbrei. Altceva ne interesează acum; ceva grav şi misterios.
În aparenţă, datorită Rondului de noapte facem cunoştinţă cu miliţia locală olandeză. Compania căpitanului Frans Banning Cock şi a locotenentului Willem van Ruytenchurch a ţinut morţiş să fie imortalizată. Cei doi apar în prim-plan, au prestanţă, sunt eleganţi, dar însoţitorii lor, deşi înarmaţi cu muschete, lănci, săbii seamănă mai mult cu o şleahtă dezorganizată şi gălăgioasă – prezenţa unei tobe sugerează hărmălaia pe care o provoacă trecerea convoiului pestriţ. Ne-am fi aşteptat la rigoare cazonă şi la bravură, dar contemplăm deruta unei cete cu arme în mâini, gata să declanşeze o răzmeriţă.
Într-o dimineaţă din secolul XVII o armă s-a descărcat şi un om a fost ucis. Însuşi comandantul miliţiei. N-a fost un accident la nişte exerciţii de tragere, aşa cum s-a pretins după aceea, ci un act premeditat. Mobilul? Dorinţa cuiva de a-i lua locul. Lupta pentru putere într-o societate condusă de câteva familii bogate, influente, de care nu se putea nimeni atinge. Doar îndrăzneala unui pictor a lăsat, peste veacuri, o mărturie zguduitoare despre fărădelegea comisă atunci.
Peter Greenaway analizează 50 de indicii care îi susţin teoria. Mai mult, el ne atrage atenţia că două dintre personajele surprinse în această pictură au fost eliminate ulterior, prin tăierea tabloului, considerat de dimensiuni prea mari pentru ambianţa unde trebuia expus. Un pretext pueril. Astfel i s-a ascuns şi mai bine secretul. Totodată, cineastul explică şi decăderea lui Rembrandt din punct de vedere material, artistul trăind strâmtorat în ultimii săi ani de viaţă, un tribut plătit pentru curajul de a demasca o oroare de care a avut ştire.
Anul trecut, la Paris, la Musee d’Orsay a fost organizată o expoziţie cu subiectul Crimă şi pedeapsă. Rondul de noapte al lui Rembrandt ar fi putut figura acolo la loc de cinste. Evident, numai dacă Peter Greenaway i-a descifrat corect mesajul. Indiferent însă dacă are dreptate sau nu, această capodoperă va fi privită cu emoţie întotdeauna.
http://suspans.ro/atribute/featured/un-thriller-pe-panza