Despre Jack Spintecătorul - CRIMELE

Ca şi în cazul Fiarei din Gevaudan, azi vom aborda problema unei fiinţe al cărei caracter mitic nu este legat de existenţa ei, aceasta fiind indubitabilă, ci de natura sau de particularităţile ei, precum şi ale activităţilor desfăşurate. Mă refer la binecunoscutulJack Spintecătorul, şi mă voi strădui să pun accentul pe câteva din aspectele mai stranii şi mai puţin mediatizate ale acestui caz.

În anul 1888, în cartierul Whitechapel din Londra, a început ceea ce avea să fie numită Toamna terorii, în fapt lucrarea unui ucigaş a cărui identitate nu a fost descoperită niciodată şi care a fost supranumit Jack Spintecătorul. Unul din acele amănunte puţin cunoscute despre care vorbeam este faptul că numărul crimelor investigate de autorităţi ca fiind probabil comise de Jack a fost nu de cinci, cum se consideră astăzi, ci de unsprezece (conform site-ului oficial al Poliţiei Metropolitane, la secţiunea Istoria Poliţiei Metropolitane), şi că seria de ucideri a continuat până în 1891. Astfel, Dosarul Whitechapel reuneşte detaliile celor unsprezece ucideri care, datorită zonei în care au fost comise, similarităţilor (mai mari sau mai mici) din modul de operare şi perioadei în care au avut loc, au fost luate în considerare, cu argumente mai puternice sau mai slabe, ca fiind posibil a fi comise de acelaşi (sau aceiaşi) ucigaş(i). De asemenea, alte crime tulburătoare care au avut loc, atât anterior cât şi în timpul şi ulterior Toamnei terorii, este posibil să fi fost tot opera lui – însă nu au fost incluse în dosar în principal pe motivul că au avut loc în alte zone (un argument care mie nu mi se pare foarte convingător). Însă în conştiinţa populară a rămas ideea celor cinci victime clasice, deoarece acestea au fost cele popularizate şi acceptate de o mai mare parte a experţilor ca fiind pierite de mâna rece a Spintecătorului. Care au fost acestea cinci, vom evidenţia la momentul potrivit.

Să luăm însă evenimentele pe rând, cu precizările de rigoare.

Cu mult înainte ca menţionatul Dosar Whitecapel să fie deschis, mai multe crime nerezolvate care ar putea fi legate de opera Spintecătorului au fost investigate de poliţie şi atribuite unui alt ucigaş în serie misterios şi niciodată identificat, cunoscut ca şi The Torso Killer. Straniu, dar Torso Killer avea să lovească şi în perioada în care a acţionat Jack, şi chiar în ograda acestuia (Whitechapel), şi avea să acţioneze chiar şi după ultima lovitură din dosarul Spintecătorului; având în vedere acest fapt precum şi anumite similitudini de modus operandi, este cel puţin ciudat refuzul Poliţiei de a face o legătură între cei doi criminali, mai ales că presa a propus unele conexiuni.

Astfel, pe 5 septembrie 1873, o patrulă a Poliţiei a scos din apă o bucată din trupul unei femei neidentificate. Diferite bucăţi din cadavru au tot fost găsite ulterior, până când cadavrul a fost reconstruit aproape în întregime de către chirurgul Poliţiei Thomas Bond. Cea mai dificilă a fost reconstruirea feţei, deoarece bărbia şi nasul fuseseră tăiate, iar capul fusese scalpat. Prestigiosul jurnal medical The Lancet îi atribuia ucigaşului cunoştinţe anatomice. Aceasta pare a fi fost prima victimă a lui Torso Killer – fie el rivalul lui Jack Spintecătorul, fie el însuşi Jack la prima abatere…

În iunie 1874, trupul dezmembrat al unei femei necunoscute (cadavrul nu avea cap, nici mâini şi avea un singur picior) a fost scos din Tamisa (News of the World, 14 iunie). Acelaşi Torso Killer? Probabil. Jack? Poate.

În numărul din 24 octombrie 1884, The Times raportează descoperirea unui craniu cu o bucată de carne atârnândă pe el, precum şi a unei bucăţi de carne de pe femur. Cercetările întreprinse duc desigur şi la alte descoperiri şocante – întâi un braţ, apoi o bucată dintr-un tors uman. Tatuajul de pe braţ indica faptul că victima era o prostituată. Din nou, sunt remarcate cunoştinţele medicale ale criminalului. Torso sau Jack? Alegeţi.

Pe 9 decembrie 1884, sunt găsite oasele unui braţ şi a două picioare care aparţinuseră unei femei – alta decât cea găsită anterior. Chirurgul Diviziei S, Dr Jenkins, constată faptul că moarta fusese “disecată cu pricepere”. Aceeaşi alegere ca mai sus.

În mai 1887, un grup de muncitori a pescuit din Tamisa o boccea conţinând torsul unei femei, şi de-a lungul lunii, până în iunie, diferite bucăţi din trup au tot apărut în varii părţi ale Londrei, până când cadavrul a fost reconstruit aproape în întregime, mai puţin capul şi partea de sus a pieptului. Menţionatul Dr Bond a declarat că ucigaşul posedă fără îndoială cunoştinţe anatomice, dar că în nici un caz cadavrul nu a fost ciopârţit pentru motive medicale. Odată cu această crimă, Torso pare să ia o pauză – moment în care apare, ca o coincidenţă, Jack…

Pe 26 decembrie 1887, o femeie poreclită “Fairy Fay” se pare că a fost găsită în Whitechapel cu abdomenul străpuns de o ţepuşă. Unii susţin însă că această victimă a fost inventată de presă ulterior, neexistând acte oficiale care să o confirme, sau că a fost creată prin confuzia între mai multe cazuri din acea perioadă, legându-se eronat elementele unele de altele şi sporindu-se astfel legenda lui Jack Spintecătorul. Fie că această “Fairy Fay” a existat sau nu, ea nu a fost menţionată în Dosarul Whitechapel printre presupusele victime ale îngrozitorului ucigaş, şi o amintim doar ca pe o posibilă victimă de luat în considerare – nu ştim însă nici măcar dacă a existat, cu atât mai puţin dacă a fost ucisă de Jack…

În mod cert însă, pe 25 februarie 1888, Annie Millwood a fost internată cu multiple plăgi înjunghiate în picioare şi abdomen, murind ulterior (The Eastern Post and City Chronicle, 7 aprilie 1888). Agresorul nu a fost niciodată găsit, şi deşi nici ea nu apare în Dosarul Whitechapel, este considerată de unii a fi fost cea care a deschis îngrozitoarea serie de crime – sau care a reluat-o, dacă a existat vreo legătură între Jack şi Torso Killer…

Până la deschiderea dosarului oficial avea însă să mai treacă ceva vreme. Între timp, Ada Wilson a fost înjunghiată de două ori în gât pe 28 martie 1888, dar a supravieţuit – nimic nu s-a putut afla despre atacatorul ei şi, deşi Poliţia nu a legat direct acest caz de Jack Spintecătorul, posibilitatea nu poate fi exclusă cu totul.

DOSARUL WHITECHAPEL VICTIMA NR. 1. Iar acum ajungem la prima victimă a Spintecătorului, declarată ca atare de contemporani şi inclusă în dosarul întocmit referitor la acesta (conform Declaraţiei detectivului Walter Dew de la Divizia H a Poliţiei, care a investigat cazul, precum şi conform numărului din 8 septembrie 1888 al ziaruluiThe Star). Este vorba despre Emma Elizabeth Smith, de profesie, bineînţeles, prostituată (Jack a dovedit o predilecţie pentru femeile uşoare). În primele ore ale zilei de 3 aprilie 1888, ea a fost atacată violent la intersecţia dintre Osborn Street şi Brick Lane, ucigaşul înfigându-i un obiect tocit în vagin. A reuşit totuşi să supravieţuiască atacului şi, cu hainele sfâşiate şi într-o stare deplorabilă, să se târască până la locuinţa pe care o închiriase. Înainte de a intra în comă şi a muri, i-a dat proprietarei pensiunii câteva detalii confuze despre atac, cum că ar fi fost victima a “doi, poate trei oameni, dintre care unul adolescent”, neputând însă să furnizeze nici o descriere. Teoriile ulterioare au fost că de fapt nu ar fi vrut să dea detalii, de frica unor represiuni, ceea ce a făcut ca declaraţia ei să fie privită cu suspiciune. Zvonurile au început să circule pe seama atacurilor, ducând la celebra aserţiune cum că Jack Spintecătorul nu ar fi fost un singur (şi simplu) ucigaş ci “un om, şi cu doi diavoli”. Astfel de idei care leagă dosarul de paranormal aveau să curgă în epocă, ca şi mai târziu, fiind mai mult sau mai puţin sprijinite de fapte. Dar asupra acestui aspect vom reveni când ne vom ocupa de suspecţi. Ceea ce rămâne misterios în dosarul Emmei Smith, este faptul că absolut nimic nu s-a putut afla despre trecutul ei, Walter Dew notând că indiciile arătau că la un moment dat fusese o persoană căreia nu îi lipsiseră cultura şi confortul. Şi mai straniu, actele referitoare la cazul ei au dispărut ulterior din arhiva Poliţiei Metropolitane, în condiţii complet neelucidate…

DOSARUL WHITECHAPEL VICTIMA NR. 2. Următoarea probabilă victimă a lui Jack a fost o altă prostituată, pe numele ei Martha Tabram (7 august 1888). Conform declaraţiei unei “colege” a Marthei, cunoscută sub numele de “Pearly Poll”, aceasta a plecat însoţită de un client, un soldat neidentificat, la ora 23:45, pe 6 august. În primele ore ale nopţii de 6 spre 7 august, o oarecare doamnă Hewitt a fost trezită de strigăte îngrozitoare, pe care a decis însă să le ignore. La ora 3:30, un bărbat pe nume Albert Crow a văzut cadavrul, dar din cauza întunericului a crezut că este vorba de un vagabond adormit şi nu s-a impacientat. Abia la orele 5 John Reeves a descoperit că are de-a face cu o crimă. Dr Killeen a raportat că Tabram fusese înjunghiată cu brutalitate şi precizie de 39 de ori (de 9 ori în gât, de 6 ori în stomac, de 5 ori în ficat, de 5 ori în plămânul stâng, de 2 ori în plămânul drept, de 2 ori în splină şi 1 dată în inimă, restul rănilor fiind făcute în abdomen şi în organele genitale), iar hainele i-au fost ridicate astfel încât să îi expună partea de jos a corpului. Killeen a concluzionat că rănile se datorau a două arme diferite, dintre care una probabil o baionetă, ceea ce a dus la întărirea zvonurilor că “Jack Spintecătorul” erau de fapt mai mulţi ucigaşi. Opinii moderne au fost că, dimpotrivă, această crimă nu a avut legătură cu omorurile Spintecătorului. Însă contemporanii erau convinşi că a avut. Celebrul inspector Frederick Abberline, în Pall Mall Gazette (24 martie 1903), a declarat că Tabram a fost prima victimă a lui Jack, iar deja menţionatul Walter Dew, în Memoriilesale, notează că “nu există dubii în privinţa faptului (…) că a fost mâna Spintecătorului”. Un alt amănunt straniu: pe o hartă a crimelor comise de Jack, în nordul, sudul, estul şi vestul Cartierului, Martha Tabram s-ar situa tocmai în centru…

După uciderea Marthei Tabram, intrăm în sfârşit pe tărâmul celor cinci victime “sigure”, adică (aproape) necontestate a fi opera aceluiaşi tenebros Jack. Iată:

DOSARUL WHITECHAPEL VICTIMA NR. 3: PRIMA CRIMĂ CLASICĂ.Mary Ann Nichols a fost văzută pentru ultima oară la intersecţia dintre Osborn Street şi Whitechapel Road, pe data de 31 august 1888, la 2:30, cu o oră înaintea morţii. La 3:40, cadavrul i-a fost găsit. Ca şi în cazul Tabram, fusta îi fusese ridicată. Raportul doctorului Henry Llewellyn constată că beregata victimei era secţionată de la stânga la dreapta, că abdomenul îi fusese mutilat cu un cuţit de 20 cm lungime şi că bucăţi de carne fuseseră îndepărtate, dar că exista suspicios de puţin sânge la faţa locului. Victimei îi lipseau cinci dinţi şi faţa avea urme de lovituri de pumn(The Times, 3 septembrie 1888). Iniţial, Llewellyn a speculat că atacatorul era stângaci, dar ulterior s-a arătat mai puţin sigur de aserţiune.

DOSARUL WHITECHAPEL VICTIMA NR. 4: A DOUA CRIMĂ CLASICĂ. A doua crimă “clasică” a reprezentat-o uciderea lui Annie Chapman (8 septembrie 1888). Ultima dată prostituata a fost văzută în viaţă de către Elizabeth Durrell (Raportul HO 144/221/A49301C f. 136), care a declarat că Annie stătea de vorbă cu un bărbat înalt, cu pălărie, îmbrăcat în haine lungi, întunecate, având o înfăţişare de om de lume şi de „străin”. Cadavrul a fost descoperit de John Davis la orele 6:00, şi cu puţin timp înainte doi martori au auzit voci în curtea în care va avea loc crima, urmate de zgomotul a ceva greu ce se lovea de gard. Raportul medicului legist Edwin Baxter a concluzionat că Chapman fusese ucisă în curtea închisă a unei case locuită de 16 persoane, din care nici una nu a auzit şi nu a văzut nimic suspect. Chirurgul Poliţiei, Bagster Phillips, ne-a lăsat o descriere detaliată a cadavrului, aşa cum a fost găsit (The Times, 14 September 1888): beregata tăiată de la stânga la dreapta şi abdomenul deschis, cu ajutorul unui cuţit lung de 20 cm, chirurgical sau de măcelar, în nici un caz o baionetă; rănile făcute cu mişcări sigure indicau cunoştinţe anatomice. Intestinele victimei fuseseră scoase şi aşezate pe umerii moartei. Ulterior, s-a dovedit că o parte a uterului lipsea.

Pe 29 septembrie 1888, la Scotland Yard a ajuns o scrisoare semnată Jack The Ripper, aceasta fiind cea care a dat numele criminalului. Poliţia nu a luat scrisoarea în serios, considerând-o o farsă, dar evenimentele ulterioare aveau să arunce o lumină nouă asupra acestei scrisori, vom vedea imediat cum. În ea, cel care se pretindea a fi ucigaşul spunea că a păstrat sânge de la ultima victimă pentru a scrie cu el dar fiindcă s-a îngroşat a fost totuşi nevoit să folosească cerneală roşie, a râs de speculaţia că ar fi doctor, a promis că următoarei victime îi va tăia urechile, că nu se va opri din a spinteca prostituate (“I am down on whores” –replică rămasă în istorie) şi că îşi va continua jocurile amuzante, şi a semnat cu veselie Yours Truly, Jack The Ripper. Straniu: această scrisoare a dispărut din arhivele Poliţiei aproape imediat după încheierea investigaţiei, dar în… 1988(!) a fost returnată organelor de anchetă în mod anonim.

DOSARUL WHITECHAPEL VICTIMA NR. 5: A TREIA CRIMĂ CLASICĂ. Elizabeth Stride a fost ucisă pe 30 septembrie 1888, tăindu-i-se gâtul. Lipsa altor mutilări a fost explicată prin faptul că ucigaşul a fost întrerupt – un oarecare Louis Diemschutz a intrat în curtea unde se afla victima, la câteva momente după crimă (conform mărturiei lui Edward Spooner, The Times, 3 octombrie 1888). De altfel, Diemschutz a declarat mai târziu că e convins că Jack se afla încă în curte când a intrat el, ascunzându-se în întuneric. Un bărbat pe nume Israel Schwartz a declarat că l-a văzut pe ucigaş atacând-o pe Stride în apropierea curţii în care s-a găsit cadavrul şi doborând-o la pământ, strigând totodată “Lipski” către un al doilea individ care se afla în apropiere (depoziţia lui Schwartz a fost descoperită de către Stephen Knight în arhive, în anii 1970).

DOSARUL WHITECHAPEL VICTIMA NR. 6: A PATRA CRIMĂ CLASICĂ. Tot pe data de 30 septembrie 1888, la mai puţin de o oră după moartea lui Stride, Spintecătorul a ucis o altă prostituată, pe Catherine Eddowes. Din raportul doctorului Gordon Brown (Medical report in Coroner’s Inquests, no. 135, Corporation of London Records) aflăm că victima avea hainele ridicate deasupra abdomenului expus, faţa desfigurată în totalitate, o ureche şi vârful nasului lipsă (lipsa urechii a amintit imediat anchetatorilor de promisiunea din scrisoarea semnată Jack The Ripper, făcându-i să ia de data aceasta în considerare veridicitatea ei), gâtul tăiat, intestinele scoase şi plasate pe umărul drept, exceptând o bucată care fusese detaşată complet şi aranjată cu grijă lângă cadavru. Rinichiul stâng fusese extras cu dexteritate (importanţa acestui detaliu se va vedea mai jos), şi cea mai mare parte a uterului lipsea şi ea.

Pe 1 octombrie 1888, o a doua scrisoare semnată Jack The Ripper a ajuns la Poliţie, vorbind despre ultimul său “double event” – ceea ce a dat oarecare credibilitate mesajului, deoarece detaliile privind uciderile la foarte scurt timp distanţă ale lui Stride şi Eddowes nu fuseseră făcute publice. Ca şi scrisoarea anterioară, şi aceasta a dispărut din arhivele Poliţiei după terminarea investigaţiei (de altfel, cam asta s-a petrecut cu toate documentele importante ale cazului, în mod “nefericit”…), păstrându-se doar un facsimil, şi nemairecuperându-se nici până astăzi.

Pe 2 octombrie 1888, în plină efervescenţă produsă de Dosarul Whitechapel, se întoarce o veche cunoştinţă a noastră – exact, The Torso Killer. În pivniţele noului sediu al Scotland Yard-ului, aflat în construcţie, un muncitor găseşte torsul unei femei necunoscute (The Times, 23 octombrie 1888, The Murder at Westminster). Uterul fusese îndepărtat de cineva care avea cunoştinţe anatomice. Dr Bond a decis că acest tors se potrivea cu un braţ drept şi un umăr descoperite la 11 septembrie pe malul Tamisei. Ulterior, un reporter a cerut permisiunea Poliţiei şi, folosind un câine din rasa Spitsbergen, a reuşit să mai descopere un picior tăiat deasupra genunchiului şi îngropat aproape de locul construcţiei. Cu toate speculaţiile presei, care şi-au amintit fulgerător de acţiunile lui Torso de dinainte de apariţia lui Jack, Poliţia Metropolitană a declarat că nu există o conexiune între cei doi ucigaşi şi acest incident nu a fost inclus în Dosarul Whitechapel.

Pe 16 octombrie 1888, George Lusk, conducătorul Comitetului de Vigilenţă, primeşte spre oroarea lui o scrisoare semnată Din Iad, la care se afla ataşată o jumătate de rinichi uman stâng. Autorul scrisorii pretindea că fripsese şi mâncase cealaltă jumătate. După cum ne amintim, rinichiul stâng lipsea din cadavrul lui Eddowes. Caracteristicile scrierii din acest mesaj nu se potriveau cu cele din celelalte două scrisori primite de Poliţie. Desigur, atât această scrisoare cât şi rinichiul în cauză “s-au pierdut” după încheierea investigaţiei. Totuşi, ne-a rămas o fotografie a textului.

DOSARUL WHITECHAPEL VICTIMA NR. 7: A CINCEA CRIMĂ CLASICĂ. Ultima şi cea mai îngrozitoare crimă “standard” atribuită Spintecătorului este uciderea lui Mary Kelly. Foarte interesant, chiar înainte să moară, Eddowes fusese proaspăt eliberată din închisoare, unde fusese vârâtă pentru beţie – la eliberare, ea îşi dăduse numele Mary Kelly. O coincidenţă deloc neglijabilă. Dar revenind la adevărata Kelly, aceasta avea să fie măcelărită pe data de 9 noiembrie, în cel mai cumplit mod. Cadavrul mutilat i-a fost descoperit în propria casă, de către fostul soldat Thomas Bowyer, sosit să ridice chiria. Conform doctorului Phillips, ciopârţirea cadavrului a durat cel puţin două ore. Pe baza dovezilor de la faţa locului, inspectorul Abberline a opinat că ucigaşul a ars hainele victimei pentru a avea mai multă lumină în timpul “operaţiei” (Mărturia inspectorului Abberline, 12 noiembrie 1888). Doctorul Bond ne oferă o descriere a cadavrului (Raportul Bond, MEPO 3/3153 ff. 10–18), din care reiese că Mary Kelly a fost găsită dezbrăcată în pat, cu abdomenul şi coapsele îndepărtate chirurgical şi cavitatea abdominală complet golită de viscere. Sânii fuseseră tăiaţi, braţele mutilate şi faţa desfigurată, imposibil de recunoscut. Bucăţi de ţesut de pe gât fuseseră tăiate până la os. Viscerele victimei au fost găsite în diverse locuri: uterul, rinichii şi unul din sâni se aflau sub capul moartei, celălalt sân lângă piciorul drept, ficatul între picioare, intestinele în dreapta şi splina în stânga corpului. Bucăţile tăiate din coapse şi abdomen erau pe masă. Întreaga cameră era scăldată şi împroşcată cu sânge. Inima nu a fost găsită. Ca urmare a acestei grozăvii, poliţia exasperată a oferit iertare oricărui complice neimplicat direct în măcel, dacă oferea indicaţii pentru capturarea “criminalului sau criminalilor”, dar măsura nu a ajutat cu nimic cazul. Mulţi specialişti moderni consideră că Mary Kelly a fost ultima victimă a Spintecătorului – cu toate că investigatorii contemporani nu gândeau aşa, după cum vom vedea mai jos, prezentând alte cazuri din Dosarul Whitechapel.

Înainte însă de a reveni la dosar, mai menţionăm că pe 21 noiembrie 1888, o co-locatară a Marthei Tabram,Annie Farmer, a raportat un atac misterios asupra ei, soldat cu o tăietură superficială la gât. Acest incident nu avea să fie investigat ca având legătură cu Spintecătorul, dar merită amintit totuşi.

DOSARUL WHITECHAPEL VICTIMA NR. 8. Rose Mylett a fost găsită strangulată pe 20 decembrie 1888, în aceeaşi zonă în care opera Jack.

Pe 29 decembrie 1888, John Gill, un băieţel de 7 ani, a fost asasinat cu nespusă brutalitate în Manningham – picioarele i-au fost tăiate, abdomenul deschis, intestinele scoase, inima şi o ureche luate. Crima nu se află la Dosarul Whitechapel datorită locaţiei, dar similarităţile cu uciderea lui Mary Kelly dau de gândit.

Diferite bucăţi din cadavrul prostituatei Elizabeth Jackson au fost recuperate din Tamisa între 2 şi 25 iunie 1889. Capul nu a fost găsit niciodată. Aceasta crimă nu se află nici ea în dosarul lui Jack, fiind îndeobşte atribuită revenirii lui Torso Killer. Din nou sunt menţionate “unele cunoştinţe medicale” avute de ucigaş (The Times, 5 iunie 1889). Interesant este că o parte din bucăţile de cadavru au fost găsite pe proprietatea lui… Mary Shelley şi, după cum ne amintim, Dr Bond avea obiceiul să reconstruiască trupurile ciopârţite ale victimelor lui Torso… Hm – duc toate acestea oare cu gândul la… Frankenstein?

DOSARUL WHITECHAPEL VICTIMA NR. 9. Alice MacKenziea fost ucisă pe 17 iulie 1889 prin tăierea carotidei, alte câteva tăieturi de cuţit (mult mai puţin severe ca în cazurile anterioare) fiindu-i efectuate pe trup – vechea noastră cunoştinţă, Dr Bond, a examinat cadavrul şi a declarat că totul indică faptul că Poliţia are de-a face cu o nouă victimă a Spintecătorului.

DOSARUL WHITECHAPEL VICTIMA NR. 10. Pe 10 septembrie 1889, cadavrul decapitat şi fără picioare al unei femei neidentificate a fost găsit tot în Whitechapel, pe Pinchin Street. Datorită zonei în care a fost găsit, s-a sugerat că ar fi fost opera lui Jack, motiv pentru care se şi găseşte în dosarul lui – totodată însă, s-a opinat şi că ar putea fi vorba de un nou atac al lui Torso Killer, intrat de data aceasta pe teritoriul Spintecătorului. Lucrurile au rămas la libera interpretare a fiecăruia, deoarece autorul crimei nu a fost descoperit.

DOSARUL WHITECHAPEL VICTIMA NR. 11. Frances Coles a fost omorâtă la 12 februarie 1891, în aceeaşi zonă; beregata i-a fost tăiată dar cadavrul nu a fost mutilat. Odată cu Frances Cole închidem Dosarul Whitechapel, următoarele victime nemaifiind atribuite oficial Spintecătorului, chiar dacă speculaţii pe această temă au existat destule.

Însă închiderea dosarului oficial nu înseamnă neapărat sfârşitul… Pe 24 aprilie 1891, a avut loc omorârea luiCarrie “Shakespeare” Brown în… New York. Poliţia Metropolitană a respins imediat ideea unei legături între moartea lui Carrie şi dosarul lui Jack, deşi unele similitudini existau şi conexiunea a fost propusă, iar încetarea bruscă a crimelor în Anglia fără ca ucigaşul să fi fost prins putea foarte bine să însemne că el părăsise ţara: Carrie a fost strangulată şi apoi mutilată, cadavrul fiind găsit cu o gaură uriaşă în vintre şi tăieturi de cuţit pe picioare şi spate. Unul din ovare era aşezat (sau uitat) pe pat…

Astăzi a fost cronologia evenimentelor, cu evidenţierea victimelor clasice, a celor oficial luate în considerare precum şi a celor posibile. Suspecţii, în episodul următor…