Ucigaşi cu sânge rece, domnitori, haiduci, contese sau călăi au rămas în istorie, de-a lungul timpului, ca figuri de o cruzime rar întâlnită. Mircea Ciobanul, domnitor al Ţării Româneşti, a ucis 47 de boieri după ce i-a invitat la masă. La fel de crudă a rămas în istorie şi contesa Elisabeta Bathory, despre care se spune că a fost o femeie foarte frumoasă, însă cronicile vremii consemnează că prin vene îi curgea răutate în loc de sânge.
Campioana cruzimii: o contesă maghiară cu origini sălăjene, în Cartea Recordurilor la crime. A omorât sute de fecioare pentru a se îmbăia în sângele lor. Cea mai crudă femeie din istoria omenirii se trage din Sălaj, de la Şimleu Silvaniei, şi şi-a trăit viaţa la puţin peste 100 kilometri de aici.
Este vorba despre Elisabeta Bathory, contesa maghiară inclusă în Cartea Recordurilor ca fiind persoana care a comis cele mai multe crime din istorie, în afara situaţiilor de război. Legătura ei cu Sălajul este dată de mama sa, care a fost contesa Ana Báthory, fiica lui Ştefan Báthory de Şimleu şi sora lui Ştefan Báthory, rege al Poloniei şi Lituaniei din 1571, care aveau reşedinţa la Şimleu Silvaniei, cetatea rămasă de la ei dăinuind, într-o stare jalnică - e adevărat - şi astăzi. Elisabeta Bathory s-a născut şi a trăit, însă, la aproximativ 100 de kilometri de aici, în localitatea Nyírbátor de pe teritoriul Ungariei de astăzi.
La vârsta de 15 ani, Elisabeta Bathory este măritată, în urma unui aranjament dintre cele două familii, cu contele Ferenc Nadasdy, un celebru militar, extrem de crud în războaiele cu turcii şi purtând apelativul de „Cavalerul Negru”.
Despre Elisabeta Bathory se spune că a fost o femeie foarte frumoasă, cu pielea albă ca laptele şi părul negru ca abanosul. Era, însă, obsedată de propria imagine, iar în jurul vârstei de 40 de ani, odată cu apariţia primelor semne de îmbătrânire, a devenit din ce în ce mai invidioasă pe frumuseţea tinerelor care serveau la curte şi se aflau astfel în preajma sa în fiecare clipă. Astfel, orice greşeală din partea vreunei servitoare nu făcea decât să ducă la o pedeapsă fără nicio urmă de milă, iar istoria vremii consemnează că prin vene îi curgea răutate în loc de sânge.
Bestia din spatele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej
Mihail Roller a fost unul dintre cele mai crude personaje ale istoriei. S-a ocupat de anihilarea fizică şi morală a elitei româneşti în perioada regimului lui Gheorghe Gheorghiu- Dej.
Supranumit „Controller” sau „Micul Stalin”, Mihail Roller a fost un ideolog înflăcărat al stalinismului din România. El s-a născut pe 6 mai 1908, în comuna Buhuşi din Neamţ.
Din tinereţe a fost atras de regimul comunist, dar abia în 1926 a devenit membru al partidului, întâi al Partidului Comunist German, apoi al Partidului Comunist Francez.
„Inginerul Roller” sau „Rolea” a fost arestat de trei ori, dar nu a fost condamnat din cauza lipsei dovezilor. În anul 1940 s-a dus în Basarabia sovietică şi a intrat în Partidul Comunist de la Moscova, devenind coleg de echipă cu Ana Pauker, în cadrul „Institutul de Cercetare Ştiinţifică nr. 205”. În perioada războiului Mihail Roller a făcut Facultatea de Istorie a Universităţii de la Moscova. Întors la Bucureşti în 1944, a urcat rapid în ierarhia partidului. După trei ani, sub redacţia sa, a apărut prima sinteză marxistă de Istorie a României.
Roller era obsedat de ideologia comunistă şi de creşterea vigilenţei pe plan istoric. Istoricii din România tremurau de spaimă la auzul numelui său. S-a ocupat de demascarea devierilor de la liniile partidului, de zdrobirea unor destine şi de falsificarea unor adevăruri istorice.
Blestemul călăilor Braşovului
Ucigaşii au sfârşit la fel de crud ca şi victimele lor. Braşovul secolului al XVI-lea era cunoscut în toată ţara prin Dralul Furcilor (actualul Deal al Melcilor). Aici au fost executaţi prin tortură toţi cei condamnaţi la moarte. Prima execuţie pronunţată de Senatul Braşovului datează din anul 1442, însă despre cei care le duceau la îndeplinire nu ştim mai nimic. O primă informaţie cu privire la etnia acestora datează din anul 1504 în registrele castelanilor de la Bran, care îi foloseau pe Egiptii sau Ciganorum drept călăi pentru a-i spânzura pe răufăcătorii din satele ce ţineau de cetate.
Călăii din Braşov, dar şi din întreaga Transilvanie, erau ţiganii, după cum scria, la 1595, italianul Pietro Busto, muzicant la curtea lui Sigismund Bathory. Începând cu anul 1520, registrele Braşovului încep să consemneze execuţiile duse la îndeplinire în oraş de călăii ţigani. Conform acestor însemnări, între anii 1520-1550 au fost duse la îndeplinire un număr de 120 de sentinţe, printre care se numărau torturi, spânzurări, decapitări, arderi pe rug, tăieri de urechi, bătăi şi alungări din oraş. Călăii oraşului erau însărcinaţi şi cu înmormântarea cadavrelor sinucigaşilor.
Monştrii Bistriţei: de la generalul Giorgio Basta, la execuţiile comuniştilor şi la contemporanul Francisc Trombiţaş
Nici municipiul Bistriţa şi nici celelalte localităţi şi oraşe din judeţ nu au scăpat de teroarea diferitelor personaje care i-au îngrozit locuitorii. Dacă în 1600 întreaga Transilvanie era terorizată de generalul Gheorghe Basta, înainte de `90 comuniştii au impus „moda” execuţiilor, iar în democraţie personaje precum Francis Trombiţaş îngrozeau ţăranii bistriţeni.
Cu siguranţă printre cele mai crude personaje pe care le-a cunoscut judeţul Bistriţa-Năsăud se numără Gheorghe (sau Giorgio pe numele său real) Basta, care s-a născut în 1550 în apropiere de Taranto, în regatul lui Napoleon.
Giorgio a fost un general italian de origine albaneză, angajat de împăratul Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, pentru a conduce forţele habsburgice în războaiele antiotomane şi ulterior pentru a administra Transilvania, în calitate de vasal imperial.
Giorgio a fost un general italian de origine albaneză, angajat de împăratul Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană, pentru a conduce forţele habsburgice în războaiele antiotomane şi ulterior pentru a administra Transilvania, în calitate de vasal imperial.
Din ordinul său a fost ucis, în 1601, în apropiere de Turda, aliatul său, voievodul Mihai Viteazul. Generalul a îngrozit însă întreaga Transilvanie cu cruzimii de care dădea dovadă. În 1604 cheamă la Cluj nobili maghiari din toată Transilvania pe care îi spânzură.
„Omul cu ciocanul“. Criminalul care a îngrozit Clujul: ucidea şi viola femeile
Timp de trei ani, începând cu septembrie 1972, Romulus Vereş a terorizat Clujul. Ucidea femei cu ciocanul şi le-a declarat anchetatorilor că nu el săvârşea crimele, ci Satana, că diavolul îi fura înfăţişarea şi omora. A fost prins de celebrul criminalist român colonelul Dumitru Ceacanica după ce 4.000 de clujeni au fost intervievaţi.
În locuinţa lui Vereş, anchetatorii au găsit suficiente probe pentru incriminarea acestuia: carneţele-jurnale unde „omul cu ciocanul“ îşi nota delirurile pe care le trăia şi un tratat de medicină legală, cu sublinieri în privinţa traumatismelor craniene şi diversele forme de moarte violentă.
Parcurgerea acelor jurnale a scos al iveală că Vereş avea un dulap transformat în loc de rugăciune, unde, după cum spunea el, se întâlnea cu Satana, care îi dădea ordinele în privinţa săvârşirii omorurilor. El nota în jurnal că este chinuit, de fapt, de doi Satana, unul foarte rău, numit „Bere“, şi altul ceva mai blând, numit „Puiu“.
Criminalul nu şi-a recunoscut niciodată complet faptele. A dat vina pe diavolul care îl poseda, îi fura înfăţişarea şi ucidea.
Criminalul nu şi-a recunoscut niciodată complet faptele. A dat vina pe diavolul care îl poseda, îi fura înfăţişarea şi ucidea.
Povestea călăului care i-a tras pe roată pe Horia, Cloşca şi Crişan
Fiecare oraş, târg sau sat mai important îşi avea în evul mediu locul, călăul, precum şi instrumentele şi armele necesare execuţiilor periodice. Locurile erau amenajate în pieţe publice, la intrarea în oraşe sau de-alungul celor mai circulate drumuri.
Unele toponime din judeţul Alba mai amintesc şi acum de existenţa unor locuri de tortură şi execuţie. Spre exemplu, la Alba Iulia este „Dealul Furcilor”, la Şard o „Poiană a Furcii”, între Ighiu şi Bucerdea o „Măgură a Furcii”, la Sâncel, lângă Blaj, un alt „Deal al Furcilor”, iar la Şugag un loc numit “La Furci” .
Instituţia pentru care inchiziţia era copil mic: "Erau torturi fizice şi psihice inumane"
Timişorenii nu se temeau de o animită persoană. Lor însă li se făcea “pielea de găină” la auzul cuvântului “Siguranţă”. Este numele celei mai odioase instituţii din România comunistă, care nu a ezitat să pună în aplicare cele mai inumane metode împotriva celor care nu împărtăşeau noile orientări.
Ileana Silveanu, fiica fostului şef al Statului Major al trupelor regale din Timişoara, colonelul Ioan Ursă, care a fost arestat de trei ori de comunişti pentru „uneltire împotriva statului”, „crime de război”, a descoperit şi a făcut publice crime odioase comise de comunişti, torturile fizice şi psihice la care au fost supuşi cei care nu le împărtăşeau crezurile.
Povestea domnitorului asasin de boieri
Lucru frecvent pe vremea domnitorilor puşi la cârma Principatelor Române, cei care veneau în fruntea regiunii trebuiau să fie cunoscuţi ca nişte conducători cruzi, duşmanii trebuiau să-i cunoască de frică, atlfel tronul era în pericol.
Este şi cazul domnitorul Ţării Româneşti Mircea Ciobanul care avea obiceiul să-i adune pe boieri şi să-i ucidă la Curtea Domnească din Bucureşti. A domnit de trei ori: ianuarie 1545 (intră în Bucureşti la 17 martie) - 16 noiembrie 1552; mai 1553 - 28 februarie 1554 (în martie părăseşte Bucureştiul); ianuarie 1558 - 21 septembrie 1559.
Cronicile vremii însemnează că Ciobanul, la două săptămâni după instalare, a poruncit ca să fie ucişi mai mulţi boieri. De asemenea, aceştia ar fi fost şi torturaţi pentru a dezvălui unde sunt banii şi bijuteriile ascunse pentru a fi vărsate la tezaur. În urma măcelului, rudele şi o mare parte din boierime se refugiază în Transilvania şi Ungaria în ideea de a-şi uni forţele şi încearcă de două ori să-l răstoarne de pe tron. Prima încercare a reprezentat-o bătălia de la Periş, din 24 august 1546, când oastea boierilor pribegi a fost atacată prin surprindere şi nimicită de Mircea Ciobanul.
Cu două zile înainte de luptă cu Radu Ilie, cel care era susţinut de hapsburgi pentru a prelua puterea în Ţara Românească, de frică să nu fie trădat, Mircea a pus să fie ucişi 47 de boieri chiar la masa sa. Lupta decisivă s-a dat la Măneşti în 16 noiembrie 1552. Radu Ilie a câştigat, iar Mircea s-a refugiat cu familia la Giurgiu.
Întoarcerea sa la tron aprobată de sultan după moartea predecesorului său, a adus cu sine un alt măcel. Numirea lui a provocat un exod al boierilor peste Carpaţi. Mircea le-a promis acestora că dacă se întorc şi i se închină, îi va ierta. Primirea are loc la curtea domnească din Bucureşti, în prezenţa dregătorilor turci. Însă, după plecarea turcilor, Mircea i-a ucis pe boieri în frunte cu Stănilă vornicul. În aceeaşi zi, 3 februarie 1558, a fost pentru prima dată când au pierit şi reprezentanţi ai clerului.
Vintilă Vodă, cel mai crud domnitor al Oltului
Judeţul Olt a dat istoriei pe unul dintre cei mai cruzi domnitori ai vremii, respectiv Vintilă Vodă, fiu al lui Radu cel Mare. Acesta şi-a făurit o faimă de speriat după ce a dat poruncă să fie ucişi mai mulţi boieri pe parcursul domniei sale, altfel – destul de scurtă: doi ani, boieri pe care îi bănuia de trădare. Scrierile istorice ale vremii atestă că, pe la 1530, trăia la Slatina boierul Vintilă, ce ocupa postul de “jude” (judecător, n.a.). El îi succede la tronul Ţării Româneşti lui Vlad Înecatul, care piere ucis într-o luptă cu turcii în apele Viişoarei, pravilele domneşti menţionând începutul oficial al domniei pe la 18 septembrie 1532.
Iancu Jianu a fost cel mai vestit haiduc din Oltenia
Acţiunile sale au fost îndreptate împotriva boierilor. Haiducii din Oltenia au îngrozit prin faptele lor şi au rămas în legendă. Au furat, au minţit, au tâlhărit, au falsificat şi au ucis oameni. În vremea lor, legea era răul, iar tot ce era în afara legii se transforma în bine. Haiducii erau tot timpul răzvrătiţi, le plăcea viaţa liberă, însă de cele mai multe ori au sfîrşit în ştrreang sau la ocnă. Andrei Popa sau (Andri Popa), originar din Seaca, Dolj, a luptat alături de Iancu Jianu în atacurile împotriva Vidinului şi Plevnei.
Personajul care a înspăimântat Iaşul la mijlocul secolului XIX
Povestea lui Gavril Buzatu, ultimul călău al Moldovei. „Colos la trup, păgân de slut la faţă, cu o privire fioroasă de te bagă în friguri la cea dintâi căutătură". Aşa îl vedeau contemporanii îngroziţi pe Gavril Buzatu, ultimul călău al Moldovei. Una dintre legendele care continuă să-i uimească pe ieşeni este legată de trecutul sângeros al oraşului celor şapte coline.
Călăul Buzatu
Pe la începutul secolului al XIX-lea, în Iaşi a trăit un criminal, tâlhar şi călău extrem de crud: Gavril Ciobanu, zis Buzatu, din cauza infăţişării pocite şi fioroase. Faptele sale sângeroase i-au înspăimântat pe contemporani, care i-au hiperbolizat prin poveşti acţiunile şi au creat astfel un adevărat mit urban.
Scrierile vremii spun că Buzatu ar fi fost un ţigan fugit din robie, care s-a apucat de tâlhărit şi ucis la drumul mare. La început prăda singur. Apoi s-a alăturat bandei lui Ion Chetrariu, un tâlhar celebru în epocă, despre care se spune că acumulase averi uriaşe. Slăbiciunea lui Chetrariu era evlavia. Fire credincioasă, nu putea recurge la durităţi, motiv pentru care crudul Buzatu a fost primit în bandă tocmai pentru a se ocupa de a se ocupa de opozanţi. Schingiuia şi ucidea fără regrete, iar scrierilor vremii i-au pus în cârcă zeci, chiar sute de crime.
Ana Pauker, „Stalin în fustă“
Codăeştii, vechi sat românesc din ţinutul Vasluiului, a devenit în prima jumătatea secolului XIX un târguşor evreiesc, datorită sosirii unor emigranţi din Galiţia, cu acordul domnitorului Mihai Vodă Sturza. Aici se naşte, pe 13 februarie 1893, Hanna Rabinsohn, viitoarea Ana Pauker, „una dintre cele mai nefaste figuri din istoria contemporană a României“.
Era fiică de haham, adică angajatul comunităţii evreieşti care tăia animalele în aşa fel încât să nu rămână nicio picătură de sânge, tatăl ei având 35 de ani, iar mama 30 de ani. Ana face primele clase primare la Codăeşti, urmând, în paralele, şi heiderul, adică Şcoala Confesională evreiască. Se mută foarte curând la Bucureşti, unde are mai multe ocupaţii, cum ar fi croitoria sau studiul limbii ebraice.
Cele mai mari crime ale sale au fost cele îndreptate către Biserică şi ţărănime.Clerul greco-catolic a fost băgat în închisori aproape în întregime, la fel ca şi mii şi mii de preoţi şi călugări ortodocşi, între victimele sale fiind şi foarte multe călugăriţe.
Cele mai mari crime ale sale au fost cele îndreptate către Biserică şi ţărănime.Clerul greco-catolic a fost băgat în închisori aproape în întregime, la fel ca şi mii şi mii de preoţi şi călugări ortodocşi, între victimele sale fiind şi foarte multe călugăriţe.
Grupaj realizat de corespondenţii „Adevărul“: Ionuţ Ungureanu, Cezar Pădurariu, Ionuţ Balaban, Olimpia Man, Andreea Mitrache, Mugurel Manea, Bianca Sara, Anca Sevastre, Florina Pop, Dorin Ţimonea, Simona Suciu.
