Vasali a trăit ca nelegiuit după vârsta de 20 de ani, fiind poate înrăit de două căsătorii eşuate. bun cunoscător al zonei Brăilei, a obţinut avuţii importante prin tâlhărie vreme de mulţi ani, atacând singur sau în diverse bande. A fost închis şi a evadat în mai multe rânduri, povestea sa fiind alimentată şi chiar deformată de către presa de scandal a vremii. În ciuda crimelor comise, a câştigat simpatia publicului, pozând în postura de haiduc şi amant ideal, fiind căutat de femei din toate stările sociale. În anul 1924 comite mai multe infracţiuni grave care determină investirea unor sume enorme din partea statului pentru capturarea sa. Pe parcursul următorilor trei ani, traversează Bulgaria, Serbia şi Grecia, continuând traiul împotriva legii. Revine în ţară în 1927, când batjocoreşte familia preotului din satul său. Gestul determină furia foştilor complici, care vor ajuta la capturarea lui.
Cultura de masă din România, atât atunci, cât şi astăzi, a dat naştere unor producţii inspirate din biografia lui Vasali „Terente”. Literatura, jurnalismul şi filmul au redat în mai multe rânduri episoade din biografia lui ori au imaginat noi întâmplări, iar muzica şi moda vestimentară au făcut aluzie la virilitatea, cruzimea şi nepăsarea lui faţă de lege.
Copilăria. Primii ani din tinereţe
Locul şi anul naşterii nu sunt cunoscute cu exactitate. Unele surse vorbesc de satul Carcaliu din judeţul Tulcea, în vreme ce alte păreri indică localitatea Baldovineşti, judeţul Brăila. Ştefan s-a născut într-o familie numeroasă de lipoveni săraci care se îndeletniceau cu pescuitul. După spusele mamei sale, a fost un copil cuminte şi bun la învăţătură. Vasali este amintit ca un bărbat plăcut la înfăţişare, cu ochii verzi-maronii, cu părul negru, înalt, bine făcut. La nici 20 de ani se căsătoreşte cu Ustinia, fata lui Calistrat, cu care a avut patru copii. În 1916 efectuează stagiul militar, fiind recrutat în Armata Română pentru luptă în Primul război mondial, unde îşi pierde un frate mai mare. La întoarcere, ajunge căpitan de şlep (după o altă versiune, atman, adică şef de echipă pescărească). Doi dintre copiii săi mor înecaţi, trupurile nefiind găsite. Două zile mai târziu, soţia bolnavă de ciumă moare la un spital din Giurgiu. Cei doi copii rămaşi mor în scurt timp, molipsiţi de ciumă de către mama lor.
Pierderea primei soţii şi a celor patru copii îl determină pe Vasali să înceapă să bea, asociindu-se ca partener de băutură cu Akim Parfenie, cu a cărui fată mai mică, Avdotia Arina, se va căsători. La scurt timp după căsătorie, o soră a Arinei îi însecenează lui Vasili o presupusă infidelitate a soţiei cu un armator grec foarte bogat, de care aceasta a fost îndrăgostită cu puţin timp înaintea căsătoriei. Găsindu-l pe grec în grădina sa (invitat în fapt de sora Arinei), Vasali îşi înjunghie soţia, care supravieţuieşte datorită promptitudinii cu care a fost transportată de urgenţă la un spital brăilean. Vasali este arestat şi încarcerat pentru prima oară, dar va evada graţie ajutorului unui gardian.
Celebritate
După evadare, Vasali comite infracţiunile prin care şi-a câştigat renumele şi presa vremii contribuie la crearea legendei din jurul numelui său. Chiar din ziua ce a urmat evadării sale, ziarele au scris următoarele: „Ediţie specială, ediţie specială! A evadat Terente! Terente, senzaţii, violenţe!”. Deşi cel la care se făcea referire nu era încă cunoscut, zvonul a captat imediat atenţia oamenilor. Se crede că astfel s-a răspândit şi porecla Terente. Ca urmare a unei spargeri alături de un cunoscut, este prins din nou şi din nou evadează, de această dată fiind ajutat de o femeie, Didina. Bărbatul cunoştea foarte bine canalele din Balta Brăilei, ascunzătoarea sa fiind aflată pe insula Fundu Mare. El îşi formează o bandă împreună cu doi acoliţi (Ştefan Petrof şi Ion Lavrinte), cu care jefuieşte lotcile pescarilor, iar apoi vasele cu mărfuri de pe Dunăre. Se spune că o parte din bunurile furate erau împărţite săracilor din satele vecine. Terente jefuieşte 60 000 de lei de la un inginer responsabil cu salariile într-o carieră de piatră. Săvârşeşte primul omor în luna ianuarie a anului 1924 — victima este un şef de post care o curta pe Didina.
Răpirea
Terente este apreciat pentru virilitatea sa, primind scrisori şi invitaţii de la doamne şi domnişoare, pe care le onorează în parte. În iunie 1924, el răpeşte două fete de pension virgine (Netty Herovici, 17 ani, şi Sylvia Bernescu, 22 de ani) şi le ţine sechestrate timp de o săptămână. Unele relatări susţin că fetele au fost abuzate sexual de acoliţii lui Terente, în vreme ce alte păreri consideră că gestul nu le-a pus în pericol şi doar a stimulat imaginea publică a banditului, fetele fiind chiar hrănite bine şi răsplătite în acest interval cu daruri de preţ. În orice caz, Sylvia Bernescu a fost convinsă să scrie un roman foileton inspirat din această perioadă, În ghearele lui Terente. Prima parte a sa a fost publicată în cotidianul „Dimineaţa”, la data de 28 octombrie 1924.
Isteria Terente şi exilul
Ca urmare a faptelor şi vieţii aventuroase ale lui Vasali s-a născut o „isterie Terente”. Astfel, au aparut ciorapi de damă, chiloţi şi pălării „marca” Terente. Isprăvile amoroase ale banditului au trecut graniţa, foiletonul Sylviei Bernescu fiind citit mai cu seamă la Paris, unde detronează romanele lui Panait Istrati. Cotidiane de prestigiu, ca „Daily Express” (Marea Britanie), „Corriere della Sera” (Italia), „Neue Freie Press” (Austria) şi altele din Franţa şi Ungaria au trimis reporteri speciali la Brăila în căutarea lui Terente. În ţară, au scris despre Terente ziarele „Cuvântul” şi „Curentul” (din Brăila), dar şi „Universul”. La poşta centrală din oraş se primeau scrisori din toată ţara pe numele banditului, în majoritate expediate de către femei. Terente, beneficiind de o garderobă foarte bogată, îşi permitea să participe deghizat la evenimente mondene, în ciuda faptului că era dat în urmărire generală. În plus, era foarte priceput în camuflaj, tradiţia orală atribuindu-i abilitatea de a putea respira sub apă, servindu-se de trestii.
Autorităţile ofereau o recompensă de 200 000 lei (300 000, după alte surse) pentru capturarea lui Terente, viu sau mort. Armata, poliţia şi jandarmeria desfăşoară manevre în Brăila şi în împrejurimi. Astfel, perimetrul de 360 km dimprejurul localităţilor Brăila–Ghecet–Măcin şi Brăila–Hârşova–Ghindăneşti a fost declarat zonă de război. Presa vremii comenta ironic lipsa de rezultate a campaniei deosebit de costisitoare a Armatei Române (s-au investit în acest sens 1 620 000 lei). Deşi nu a fost prins, Terente părăseşte zona Brăilei, mergând în susul Dunării, până în Bulgaria. Urmează trei ani de exil în Bulgaria, Serbia şi Grecia, unde comite 19 crime.
Întoarcerea în ţară. Moartea
În 1927 revine în România şi îşi continuă tâlhăriile în zona Brăilei. În noaptea de Înviere (luna aprilie), pătrunde în casa preotului din satul său, jefuieşte şi o violează pe preoteasă. Gestul determină revolta pescarilor din sat, până atunci simpatizanţi ai săi. Aceştia se oferă să sprijine jandarmeria şi indică oamenilor de ordine ascunzătorile lui Terente. În dimineaţa zilei de 4 iunie, Terente este recunoscut de către soţul preotesei într-o barcă pe Dunăre şi un jandarm deschide focul asupra lui.
Autopsia a fost făcută de doctoriţa Maria Zaharescu, medic legist al Plăşii Măcin, care, la cererea autorităţilor, a prelevat capul şi penisul lui Terente. Capul a fost iniţial îngropat în afara satului, apoi recuperat şi trimis împreună cu penisul la Institutul Medico-Legal „Mina Minovici” din Bucureşti. După mai multe refuzuri ale groparilor, restul cadavrului a fost înhumat de către un evreu. Groapa a fost prea puţin adâncă, astfel încât cadavrul a fost descoperit şi devorat de câini. Penisul, cu o lungime de 22 cm în stare flască, a fost conservat şi poate fi văzut la Institutul Medico-Legal „Mina Minovici”. Valoarea sa este dată şi de mesajul tatuat pe el: „Fut bine şi apăsat la cioc”.
Memoria lui Terente în cultură
Pornind de la aura creată de presa interbelică, imaginea publică a lui Terente a reţinut un număr de elemente mai mult sau mai puţin în concordanţă cu biografia sa. El este reţinut ca un amant pasional, chiar un violator (imagine cultivată prin îngroşarea episodului răpirii celor două virgine) care a avut raporturi sexuale cu numeroase femei. Dimensiunea neobişnuită a penisului său completează legenda, amintind de misticul rus Grigori Rasputin (al cărui organ copulator a fost de asemenea conservat până astăzi), cu deosebirea că rusul nu frecventa decât doamnele din înalta societate. Este cunoscută şi cruzimea omorurilor săvârşite de Terente, virilitatea sa şi criminalitatea fiind uneori combinate, obţinând portretul unui Jack Spintecătorul local. Există şi imaginea unui Terente haiduc justiţiar, ceea ce ar justifica simpatia maselor faţă de el, deşi această viziune este mai puţin susţinută de fapte. În limbajul uzual, va fi poreclit Terente un bărbat cu o sexualitate puternic afirmată, un libertin sau chiar deţinătorul unui penis de mari dimensiuni.
Literatură. Scrieri non-ficţionale
Prima realizare de ficţiune inspirată de faimosul bandit a fost romanul foileton scris de Sylvia Bernescu începând cu 1924, În ghearele lui Terente, amintit mai devreme. Autorul brăilean Fănuş Neagu i-a dedicat lui Terente — subiect legendar în judeţul său natal — mai multe scrieri, între care şi un scenariu de film. Au mai scris despre Terente Ştefan Bănulescu şi Eugen Barbu. Privitor la aceste scrieri, jurnalistul Cristian Teodorescu comentează: „niciunul dintre scriitorii români de după 1945 nu l-a atacat frontal pe celebrul bandit”.
Vlad Nica elaborează o teză de doctorat având ca subiect reconstituirea vieţii lui Terente, filtrată de influenţele venite din presa de scandal a vremii. Cercetătorul observă: „Eu cunosc altă poveste despre Terente (decât cea aflată în circulaţie – n.n.)”, citându-l ca sursă pe Imanuel Ghirvas.