18:29
0

Atât se aşteptau să găsească în casă cei care l-au omorât pe omul de afaceri băcăuan – anchetatorii spun că asasinatul a fost comandat de un nepot prin alianţă al lui Damian, căruia familia victimei i-ar fi datorat trei milioane de lei
Misterul morţii omului de afaceri băcăuan Valeriu Damian, asasinat în luna august 2011 în vila sa din Luncani, pare să se dezlege, încet-încet, odată cu arestarea, zilele trecute, a celor doi instigatori – fraţii Grigore şi Tudor Druţă, cetăţeni ai Republicii Moldova, dar cu reşedinţa în România. Deşi iniţial cei doi l-au luat pe NU în braţe şi s-au declarat cei mai cinstiţi din lume, faptele prezentate în încheirea de şedinţă a Tribunalului Bacău referitoare la motivele arestării lor sunt cutremurătoare.
Chiar şi întorsătura de situaţie, care îl identifică pe cel care a ordonat asasinatul ca fiind chiar un nepot prin alianţă al lui Damian, cu iniţialele M. M. Acesta ar fi tocmit criminalii pentru o datorie de 3.000.000 de lei pe care Damian ar fi avut-o la el, şi care le-a spus autorilor că în locuinţă ar putea găsi peste 300.000 de dolari. ”Totodată, inculpaţii s-au folosit de prilej şi pentru a satisface interesul învinuitului M. M. – nepot prin alianţă al victimei şi aflat în litigiu cu acesta pentru un debit de aproximativ 3.000.000 lei, pe care i-l datora familiei victimei singurul interesat de victimei, astfel învinuitul M. R. urmând a acţiona şi pentru suprimarea vieţii victimei, odată cu jaful. Acest învinuit este prieten foarte apropiat cu învinuitul G. N., mai veche cunoştinţă atât a inculpatului D. G., cât şi apropiat al lui D.I. zis „V” (fratele inculpatului) şi foarte bun prieten cu învinuitul N. V. D., cumătru al aceluiaşi inculpat, care îi oferă chiar şi găzduire acestuia şi încearcă a confirma versiunea apărării inculpaţilor, în sensul că în perioada localizării lor pe raza mun. Bacău şi a com. M., inculpaţii s-ar fi aflat la locuinţa sa şi la casa de vacanţă a socrului său, F. S. E., respectiv pe traseul dus – întors dintre acestea. Învinuitul M. R. a fost cel care a strâns apoi grupul tuturor celor şase care au acţionat în calitate de coautori (el, T. A., V. A., P. l., C. S. şi C. P.) şi urmare a determinării lor de către inculpaţi, s-au deplasat pe teritoriul României”, se spune în motivarea arestării.
Cu doar câteva ore înainte de comiterea crimei, cei opt s-au întâlnit la un restaurant de pe strada Mioriţei, din Bacău, unde au stabilit detaliile, după care cei doi fraţi i-au condus pe coautori la vila lui Damian, „oferindu-le şi motivaţia acţiunii, respectiv deposedarea victimei de suma de cel puţin 300.000 USD, în timp ce învinuitului M. R. îi revenea şi misiunea uciderii victimei”. Conform judecătorilor, după ce le-au arătat locaţia, cei doi fraţi au rămas prin apropiere, în timp ce ceilalţi şase moldoveni au intrat în casă, au legat victima cu bandă adezivă, au băut şi au căutat banii. Între timp, Valeriu Damian a murit sufocat. Spre dimineaţă, fraţii Druţă au plecat spre Iaşi şi au ieşit din ţară spre Republica Moldova, de unde au revenit în cursul după-amiezei, iar cei şase moldoveni au plecat spre Bulgaria. În prezent, aceştia sunt arestaţi în Ucraina, pentru fapte asemanătoare, dar fără moartea victimei, şi urmează să se efectueze formalităţile de extrădare pentru a fi audiaţi.
La fel ca şi nepotul lui Valeriu Damian, considerat principalul suspect, şi care este căutat de poliţie.
Fraţii Druţă au fost arestaţi sub acuzaţiile de instigare la omor deosebit de grav, tentativă de tâlhărie şi violare de domiciliu. Se presupune că din locuinţa lui Valeriu Damian ar fi dispărut 150 de milioane de lei vechi, sumă mult prea mică faţă de cât se aşteptau criminalii să găsească. (Carmen Stoica)