Cel puţin 47 de persoane au fost ucise, iar alte aproximativ 200 au fost rănite, sâmbătă, într-un atac cu bombă comis în sud-vestul Pakistanului, a anunţat poliţia pakistaneză, citată de AFP.
Atacul a avut loc în oraşul Hazara, în apropiere de Quetta, capitala provinciei Balucistan, unde şiiţii sunt majoritari, iar dispozitivul explozibil a fost acţionat de la distanţă. Dacă iniţial, potivit unui prim bilanţ, se vorbea de 10 morţi, numărul victimelor a crescut în următoarele ore, ajungând la cel puţin 47 de persoane decedate. "Toate victimele sunt de confesiune şiită", a declarat Wazir Khan Nasir, un oficial din cadrul poliţiei din Quetta, care a precizat că "atentatul a vizat comunitatea şiită". Printre victime se numără şi femei şi copii, a declarat Akbar Hussain Durrani, secretarul responsabil de Afaceri interne al provinciei.
citeste integral pe ZIUAnews.ro